Fabrice Muamba a fost externat luni, după o lună de la tragicul eveniment întâmplat pe White Hart Lane, când acesta a suferit un atac cardiac iar inima sa s-a oprit pentru mai bine de o oră.
Jucătorul în vârstă de 24 de ani își petrece acum timpul alături de logodnică și de fiul sau, continuându-și recuperarea.
„Este un eveniment extraordinar faptul că acesta și-a revenit, toți am văzut ceea ce s-a întâmplat în Italia.”
Externarea lui Muamba vine după ce un alt jucător, Piermario Morosini, ce evolua la Livorno în Italia, a suferit un atac de cord pe teren și în cele din urmă a decedat. Un doctor a spus că Muamba ar putea reveni să joace în șase luni, chiar dacă prioritatea sa este să își revină în totalitate.
Dar Owen Coyle a declarat că „nu se pune problema ca Fabrice să revină acum la ceea ce făcea în urmă cu două luni, știu că este un luptător, dar va trebui să se recupereze în totalitate; nu m-ar surprinde cu nimic dacă va reveni, dar tot ce are nevoie el acum este timp alături de familie.”
„Fiul său nu l-a mai văzut de mult timp și e important ca ei să fie împreună. Cu multă dorință și noroc, Fabrice va putea reveni la nivelul la care era până în momentul intamplrii nefericite; dacă va fi la începutul sezonului viitor, perfect”, a mai declarat managerul lui Bolton.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER